News

Page: 4

Pacienții cu afecțiuni cronice vor putea fi înscriși în platforma de programări pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și de către medicii specialișt, nu doar de către medicii de familie, a anunțat duminică Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Aceasta, în condițiile în care cele mai multe probleme de la debutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare, vineri, au fost legate de programarea pacienților cu boli cronice.
Într-un adăpost pentru pisici instalat pe colinele din jurul oraşului Paphos, în Cipru, voluntarii se confruntă cu o creştere a abandonului de feline pe care îl atribuie pandemiei de Covid-19, potrivit AFP. Ciprul şi pisicile au o istorie veche. Urmele care atestă domesticirea lor în insulă sunt cele mai vechi găsite vreodată. În 2004, arheologii au descoperit resturile unei pisici şi ale unui bărbat îngropate împreună acum 9.500 de ani într-un sat neolitic din Shillourokambos (sud), adică cu 1.500 de ani înainte de descoperirea precedentă, a maxilarului unei pisici.
Procurorul DIICOT Doru Stoica, cel care a clasat parțial dosarul 10 august, înainte ca soluția sa să fie infirmată de conducerea parchetului, cere din nou să se pensioneze. Acesta mai făcuse o cerere de pensionare, la începutul anului 2020, înainte să renunțe la ea. Între timp, a clasat parțial dosarul 10 august, într-o soluție care a stârnit ample polemici și în cuprinsul căreia protestatarii din Piața Victoriei au fost comparați cu o “cultură iremediabil compromisă”, care trebuie “întoarsă la stadiul de brazdă”.
Un bărbat din judeţul Teleorman, care era dat în urmărire naţională, a fost prins de poliţiştii argeşeni în timp ce participa la o petrecere, într-o comună argeșeană, relatează Agerpres.
Alte 2.156 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a 14.916 de teste – 11.524 de teste RT-PCR și 3.392 de teste rapide antigenice. Bilanțul a ajuns la 693.644, potrivit datelor furnizate duminică de Grupul de Comununicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 57 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați în continuare peste 1.000 de oameni.

De vineri, când a început etapa a doua de vaccinare în România, și până duminică la ora 11.00 s-au programat peste 209.000 de persoane, mai mult de jumătate fiind persoane cu vârsta peste 65 de ani, conform datelor transmise de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Jucătorii echipei AC Milan Theo Hernandez şi Hakan Calhanoglu au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi nu vor evolua în meciul cu Cagliari, informează lefigaro.fr.
Pentru unii dintre noi, pandemia a creat un prilej de adaptare la vremurile curente. Mulți sunt cei care au avut curaj să-și îndeplinească visele, să înceapă un business sau un proiect nou sau chiar să o ia de la capăt. Am adunat cinci povești ale unor români care au reușit să se salveze în contextul pandemic, deși lucrurile păreau la început fără speranță.
Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice începând de miercuri, imediat ce preşedintele-ales Joe Biden îşi va prelua mandatul, a anunţat pe Twitter viitoarea secretară de presă, Jen Psaki, potrivit DPA.
Duminică, în România a început vaccinarea împotriva COVID-19 cu a doua doză de vaccin pentru angajații din spitale care au fost primii vaccinați. Medicul Adrian Streinu-Cercel a afirmat, duminică, după ce a primit rapelul, că la şapte zile după acesta nu mai există riscul să se mai dezvolte infecţii severe cu noul coronavirus. El a susținut că masca trebuie să rămână obligatorie pentru toată lumea, până în 2023.

Current track

Title

Artist